Skip to main content

Culture and Creativity

Patrimoniul cultural și educația

88 % dintre cetățenii europeni consideră că patrimoniul cultural al Europei ar trebui să fie predat în școli, deoarece ne învață despre istoria și cultura noastră. Acesta este rezultatul unui sondaj Eurobarometru din 2017 pe această temă.

În acest scop, Comisia Europeană sensibilizează cetățenii cu privire la patrimoniul cultural al Europei prin educație și maximizează impactul programului Erasmus+ în acest domeniu.

Educația în domeniul patrimoniului

Ideea de bază a educației în domeniul patrimoniului este de a oferi oportunități de implicare în diverse experiențe pentru a deprinde noi concepte și competențe. Prin experimentarea sau analizarea directă a patrimoniului cultural, cursanții dobândesc cunoștințe, capacități intelectuale și o gamă mai largă de competențe cu privire la aspecte precum întreținerea patrimoniului cultural sau bunăstarea societății.

Sprijinirea educației în domeniul patrimoniului a fost unul dintre obiectivele Anului european al patrimoniului cultural și este abordată în continuare prin Cadrul de acțiune european pentru patrimoniul cultural.

Mai multe inițiative și resurse se axează pe predarea patrimoniului cultural în școli:

eTwinning

eTwinning este comunitatea școlilor din Europa.

Cadrele didactice care caută o introducere pentru interpretarea și învățarea patrimoniului pot citi cartea electronică eTwinning „Învățând din trecut, ne proiectăm viitorul”. Aceasta include

  • 20 de idei și activități de integrare a patrimoniului cultural în orele de curs
  • 24 de exemple de proiecte eTwinning inspiraționale (pentru elevi cu vârste cuprinse între 3 și 19 ani)
  • exemple de activități din școlile eTwinning membre ale Rețelei școlilor asociate UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură)

Aflați mai multe despre eTwinning.

School Education Gateway

School Education Gateway este platforma europeană online pentru educația școlară. De la ateliere dedicate la schimbul de informații, aceasta contribuie la includerea patrimoniului cultural în activitățile educaționale din școlile europene.

Aflați mai multe despre School Education Gateway.

Materiale didactice pentru profesori

Aceste materiale didactice au fost elaborate în cursul Anului european al patrimoniului cultural.

Găsiți mai multe materiale didactice în spațiul învățării.

Proiecte evidențiate

Dive Into Heritage

În cadrul acestui proiect, derulat în cadrul Anului european al patrimoniului cultural, voluntarii au participat la cursuri de formare, reuniuni, călătorii și alte activități. Aceștia au învățat să recunoască bogăția culturii și să își asume responsabilitatea pentru protejarea, întreținerea și transferul patrimoniului către generațiile viitoare. Uniunea Europeană a finanțat acest proiect în cadrul programului Erasmus+.

Aflați mai multe despre proiectul Dive Into Heritage.

Implicarea tinerilor pentru o Europă durabilă și favorabilă incluziunii

Acest proiect derulat în comun de UE și UNESCO ajută școlile să inventarieze patrimoniul cultural imaterial existent în comunitatea școlară și să îl integreze în programa de învățământ. Au fost implementate proiecte-pilot în 10 școli, sub îndrumarea unui formator UNESCO. Pe baza rezultatelor unui sondaj realizat în școli și a lecțiilor învățate în urma acestor proiecte, vor fi disponibile în curând materiale pentru sprijinirea cadrelor didactice în integrarea patrimoniului cultural imaterial în activitățile școlare și extrașcolare.

Vizitați site-ul proiectului și urmăriți videoclipurile și alte materiale disponibile.

INCREAS

Acest proiect se axează pe creșterea oportunităților de ocupare a forței de muncă și pe promovarea ideii de patrimoniu cultural durabil în Europa. Participanții la proiect dezvoltă soluții educaționale inovatoare și creative pentru sectorul patrimoniului cultural, cum ar fi module de competențe digitale, ateliere, vizite de studiu și un program structurat de schimb reciproc.

În plus, aceștia vor implementa un prototip al Centrul european de competențe și comunitar pentru bunurile de patrimoniu (EUComp-Centre) în Austria, care se axează pe competențele în materie de patrimoniu construit. Uniunea Europeană finanțează acest proiect prin programul „Europa creativă”.

Aflați mai multe despre proiectul INCREAS.

CHARTER

Proiectul „Cultural Heritage Actions to Refine Training, Education and Roles” (CHARTER) vizează identificarea și eliminarea deficitelor de competențe între mediul educațional și cel profesional, prin dezvoltarea unei matrice pentru inventarierea aptitudinilor și competențelor din sectorul patrimoniului. De asemenea, în cadrul proiectului va fi creată o strategie sectorială privind competențele prin elaborarea unei foi de parcurs pentru sectorul patrimoniului cultural.

Uniunea Europeană cofinanțează acest proiect prin programul Erasmus+, în cadrul Alianței competențelor sectoriale - Planul general de cooperare sectorială privind competențele.

Aflați mai multe despre proiectul CHARTER.

Pentru mai multe exemple de proiecte, consultați platforma rezultatelor proiectelor Erasmus+.