Zonele rezidențiale Werkbund în Europa (1927-1932) reprezintă un sit transnațional, care cuprinde 4 țări (Germania, Polonia, Republica Cehă, Austria) și 5 orașe (Stuttgart, Wroclaw, Brno și Praga, Viena). După Primul Război Mondial, întreaga Europă s-a confruntat cu problema urgentă a lipsei generalizate de locuințe adecvate. Reuniți sub sloganul „Noii obiectivități”, arhitecți de avangardă din diferite părți ale Europei au dorit să găsească soluții accesibile care să răspundă nevoii sociale de clădiri bine concepute și de înaltă calitate.

Prima zonă rezidențială Werkbund, Weissenhof, a fost construită la Stuttgart în 1927 și a inspirat adoptarea unor principii moderniste pentru proiecte similare. Celelalte zone rezidențiale au urmat între 1928 și 1932. Toate au întâmpinat dificultăți în transmiterea ideilor lor progresiste către un public mai larg. În timpul regimului nazist, clădirile au fost ridiculizate din cauza modernismului lor. După cel de-al Doilea Război Mondial, având în vedere că unele zone rezidențiale Werkbund se aflau de-acum în spatele cortinei de fier, acestea au urmat căi diferite. În 2013, a fost creată o rețea de zone rezidențiale pentru a promova schimbul de bune practici și consilierea pentru conservarea acestora. Zona rezidențială Werkbund din Zürich (Elveția) face parte din rețeaua 2013.

Proiectul zonelor rezidențiale Werkbund în Europa (1927-1932) a început ca un experiment arhitectural, dar a avut o influență profundă asupra arhitecturii moderniste din secolul al XX-lea, oferindu-le arhitecților din diferite țări europene șansa de a-și pune în practică teoriile moderne. Zonele rezidențiale sunt o expresie a originilor europene ale acestei mișcări, cu evoluții semnificative în 5 țări.

Zonele rezidențiale Werkbund au un loc important în istoria arhitecturii europene, însă evoluția zonelor rezidențiale de-a lungul timpului reflectă, de asemenea, situațiile politice și sociale diferite dintre est și vest. Aspirațiile lor sociale, emancipatoare, estetice și tehnice, precum și lecțiile învățate rămân o sursă de inspirație și în prezent, când mai multe țări europene se străduiesc, de asemenea, să asigure locuințe sociale adecvate pentru populațiile lor.