Skip to main content
Culture and Creativity home page Culture and Creativity home page

Culture and Creativity

Monitorizarea și evaluarea Mărcii patrimoniului european

Monitorizare

Juriul pentru Marca patrimoniului european, alcătuit din experți independenți, monitorizează periodic, în cooperare cu statele membre participante, siturile cărora li s-a acordat această marcă. Scopul monitorizării este de a garanta că siturile respective continuă să îndeplinească criteriile de atribuire a mărcii.

Monitorizarea are loc conform calendarului prevăzut în anexa la Decizia nr. 1194/2011/UE de instituire a acțiunii.

Principalele elemente ale raportului de monitorizare din 2020

În 2020, juriul european a efectuat cea de-a doua monitorizare a siturilor care poartă Marca patrimoniului european și a aprobat următoarele concluzii și recomandări principale:

Toate siturile îndeplinesc criteriile de selecție inițiale

Juriul a concluzionat că toate cele 38 de situri monitorizate în 2020 îndeplinesc în continuare criteriile de acordare a Mărcii patrimoniului european. Acest lucru se datorează activităților lor de consolidare a sentimentului de apartenență la Uniune al cetățenilor europeni, în special al tinerilor, și de îmbunătățire a dialogului intercultural.

De la 4 la 48 de situri desemnate

De la prima selecție din 2013, numărul siturilor care poartă Marca patrimoniului european a crescut de la 4 la 48, iar numărul statelor membre participante de la 5 la 25. În ultimii 7 ani s-a înregistrat un număr tot mai mare de colaborări fructuoase între siturile Mărcii patrimoniului european, precum și cu alți parteneri, inclusiv cu instituții de învățământ.

O acțiune flexibilă care facilitează cooperarea

Un factor-cheie de succes al Mărcii patrimoniului european este faptul că acțiunea oferă oportunități pentru interacțiuni simultan descendente, orizontale și ascendente între diferiții actori, inclusiv Comisia Europeană, reprezentanții siturilor care poartă Marca patrimoniului european, coordonatorii naționali și juriul european. Aceste interacțiuni facilitează diferite forme de comunicare și cooperare între participanții la acțiunea privind Marca patrimoniului european.

Siturile selectate au nevoie de mai mult sprijin pentru a beneficia de o mai mare recunoaștere

Nu în ultimul rând, juriul european i-a recomandat Comisiei Europene să acorde mai mult sprijin siturilor și rețelei Mărcii patrimoniului european pentru ca acestea să atingă un nivel și mai ridicat de integrare și să beneficieze de o recunoaștere internațională sporită.

Găsiți rapoartele de monitorizare a Mărcii patrimoniului european din 2020 și din perioada anterioară în partea de jos a acestei pagini.

Evaluarea acțiunii Marca patrimoniului european

Un comitet de experți a efectuat prima evaluare a acțiunii Marca patrimoniului european în 2018. Evaluarea a vizat evoluția implementării în perioada 2011-2017.

Evaluarea a vizat:

  • relevanța
  • coerența
  • eficiența
  • guvernanța
  • eficacitatea
  • valoarea adăugată europeană

Raportul a constatat că principalele obiective ale acțiunii – intensificarea sentimentului cetățenilor de apartenență la Uniune și promovarea dialogului intercultural – sunt extrem de relevante pentru nevoile actuale ale Uniunii Europene.

Raportul recomandă ca acțiunea să fie extinsă prin dezvoltarea și comunicarea istoriei europene a siturilor, ajutând siturile să colaboreze strâns și contribuind la consolidarea capacităților acestora.

European Heritage Label Communication Toolbox

On this page, the European Commission provides a set of files for the stakeholders to use them to raise awareness of the European Heritage Label (EHL).