Obiectivul general este de a atenua impactul socioeconomic al pandemiei de COVID-19 asupra tineretului, în principal prin consolidarea capacităților și prin măsuri specifice de sprijinire a redresării sectorului tineretului, precum și prin promovarea solidarității și a incluziunii.
Aceste proiecte creează rețele menite să promoveze parteneriatele regionale, permițându-le tinerilor din întreaga Europă să elaboreze proiecte comune, să organizeze schimburi și să promoveze cursuri de formare (de exemplu, pentru animatorii socioeducativi), atât prin activități fizice, cât și prin activități online.
O componentă a programului sprijină parteneriatele transnaționale pentru organizațiile de tineret de la nivel local, cu scopul de a consolida dimensiunea europeană a activităților acestora.
Ghidul programului este disponibil aici.