Skip to main content

Culture and Creativity

Proiectele de voluntariat le oferă tinerilor posibilitatea de a participa la activități de solidaritate care răspund nevoilor comunităților lor locale.

Voluntariatul poate avea loc în țara în care își are reședința voluntarul sau într-o altă țară (la nivel transfrontalier). Proiectele se pot concentra pe o gamă largă de domenii, cum ar fi protecția mediului, atenuarea schimbărilor climatice sau creșterea incluziunii sociale.

Programele tematice ale Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) sprijină acțiuni legate de punerea în aplicare, la nivel mondial, a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. Printre temele prioritare se numără: drepturile omului și democrația, societatea civilă, stabilitatea și pacea, precum și provocările globale, cum ar fi sănătatea, educația și formarea, femeile și copiii, munca, protecția socială, cultura, migrația și schimbările climatice.

Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) finanțează acțiunea externă a UE, permițându-i Uniunii să își susțină și să își promoveze în mod eficient valorile și interesele în întreaga lume.

Programele geografice ale IVCDCI promovează cooperarea cu țările partenere din următoarele regiuni:
• vecinătatea europeană (19,32 miliarde EUR)
• Africa Subsahariană (29,18 miliarde EUR)
• Asia și Pacific (8,48 miliarde EUR)
• America și zona Caraibilor (3,39 miliarde EUR).

Rețeaua întreprinderilor europene (Enterprise Europe Network – EEN) este o rețea regională, cu rol de ghișeu unic pentru IMM-urile care încearcă să își îmbunătățească competitivitatea. În acest scop, EEN le oferă IMM-urilor sprijin specific și consiliere cu privire la oportunitățile de pe piața internă. EEN cooperează cu inițiative regionale, cum ar fi platformele de specializare inteligentă, centrele de inovare digitală, comunitățile de cunoaștere și inovare și centrele de tehnologie generică esențială (TGE).

Laboratorul pentru inovare creativă (Creative Innovation Lab) va stimula actorii din toate sectoarele culturale și creative să conceapă și să testeze soluții digitale inovatoare cu un potențial impact pozitiv pe termen lung asupra mai multor sectoare culturale și creative.

Laboratorul va facilita crearea de soluții inovatoare (de exemplu, instrumente, modele și metodologii) care se pot aplica sectorului audiovizual și cel puțin unui alt sector creativ și/sau cultural. Soluțiile ar trebui să fie ușor de reprodus și să aibă capacitatea de a intra pe piață.

Subscribe to Patrimoniu cultural