Skip to main content

Culture and Creativity

Parteneriatele la scară mică au fost concepute pentru a le facilita accesul la programul Erasmus+ actorilor de mici dimensiuni și persoanelor la care este mai greu de ajuns din domeniul educației școlare, educației adulților, educației și formării profesionale, tineretului și sportului.

Granturile sunt destinate unor niveluri scăzute de finanțare, pentru proiecte de scurtă durată.

Schimburile virtuale sunt activități interpersonale online.

Ele promovează dialogul intercultural și dezvoltarea competențelor non-tehnice în rândul persoanelor din țări terțe care nu sunt asociate la program, din state membre ale UE sau din țări terțe asociate la program.

Schimburile se desfășoară în cadrul unor grupuri mici și sunt întotdeauna moderate de un facilitator instruit.

Ghidul programului este disponibil aici.

Subprogramul „Economia circulară și calitatea vieții” din cadrul programului LIFE urmărește să faciliteze tranziția către o economie durabilă, circulară, fără substanțe toxice, eficientă din punct de vedere energetic și rezistentă la schimbările climatice, precum și să protejeze, să restabilească și să amelioreze calitatea mediului.

Subprogramul implică intervenții directe sau poate sprijini integrarea acestor obiective în alte politici.

Echipele de voluntariat în domenii cu prioritate ridicată sunt proiecte de mare anvergură și cu impact major. Ele implică tineri din cel puțin două țări diferite și vor fi intervenții pe termen scurt care abordează provocări europene comune în domenii de politică definite în fiecare an la nivelul UE.

Candidaturile pot:

Proiectele de voluntariat le oferă tinerilor posibilitatea de a participa la activități de solidaritate care răspund nevoilor comunităților lor locale.

Voluntariatul poate avea loc în țara în care își are reședința voluntarul sau într-o altă țară (la nivel transfrontalier). Proiectele se pot concentra pe o gamă largă de domenii, cum ar fi protecția mediului, atenuarea schimbărilor climatice sau creșterea incluziunii sociale.

Laboratorul pentru inovare creativă (Creative Innovation Lab) va stimula actorii din toate sectoarele culturale și creative să conceapă și să testeze soluții digitale inovatoare cu un potențial impact pozitiv pe termen lung asupra mai multor sectoare culturale și creative.

Laboratorul va facilita crearea de soluții inovatoare (de exemplu, instrumente, modele și metodologii) care se pot aplica sectorului audiovizual și cel puțin unui alt sector creativ și/sau cultural. Soluțiile ar trebui să fie ușor de reprodus și să aibă capacitatea de a intra pe piață.

Subscribe to Instituție de învățământ