Skip to main content

Culture and Creativity

Casa-Muzeu Alcide de Gasperi, Pieve Tesino, Italia

Alcide de Gasperi (1881-1954), unul dintre „părinții fondatori ai Europei”, s-a născut în această casă, devenită acum un muzeu care evidențiază contribuția sa la construirea Europei după cel de-al Doilea Război Mondial.

El a fost ministru al afacerilor externe și prim-ministru al Italiei din 1945 până în 1953, a susținut planurile lui Schuman și apoi a condus Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO).

De asemenea, a reprezentat o sursă puternică de inspirație pentru crearea Comunității Economice Europene.

Aflați mai multe despre selectarea sitului din raportul juriului.