Skip to main content

Culture and Creativity

Obiectivul general este de a atenua impactul socioeconomic al pandemiei de COVID-19 asupra tineretului, în principal prin consolidarea capacităților și prin măsuri specifice de sprijinire a redresării sectorului tineretului, precum și prin promovarea solidarității și a incluziunii.

Alianțele consolidează capacitatea de inovare a Europei, prin stimularea inovării prin cooperare și flux de cunoștințe în domeniul învățământului superior, al educației și formării profesionale (atât inițiale, cât și continue), implicând mediul socioeconomic mai larg, inclusiv domeniul cercetării.

Ghidul programului este disponibil aici.

Această acțiune sprijină înființarea și dezvoltarea platformelor europene ale centrelor de excelență profesională, contribuind la implementarea strategiilor în materie de dezvoltare regională, inovare și specializare inteligentă, precum și la platformele internaționale de colaborare.

Platformele sunt deschise pentru țările cu sisteme de excelență profesională bine dezvoltate, precum și pentru țările care sunt pe punctul de a elabora abordări similare.

Acestea sunt parteneriate de cooperare internațională între organizații active în domeniul tineretului din statele membre ale UE, țări terțe asociate la program și țări terțe care nu sunt asociate la program.

Proiectele sprijină schimburile internaționale, cooperarea și dialogul politic în domeniul tineretului și al învățării non-formale, pentru a consolida dezvoltarea socioeconomică durabilă și bunăstarea tinerilor.

Proiectele:

• le vor oferi tinerilor posibilitatea de a se implica și de a învăța să participe la viața societății civile

Schimburile virtuale sunt activități interpersonale online.

Ele promovează dialogul intercultural și dezvoltarea competențelor non-tehnice în rândul persoanelor din țări terțe care nu sunt asociate la program, din state membre ale UE sau din țări terțe asociate la program.

Schimburile se desfășoară în cadrul unor grupuri mici și sunt întotdeauna moderate de un facilitator instruit.

Ghidul programului este disponibil aici.

Echipele de voluntariat în domenii cu prioritate ridicată sunt proiecte de mare anvergură și cu impact major. Ele implică tineri din cel puțin două țări diferite și vor fi intervenții pe termen scurt care abordează provocări europene comune în domenii de politică definite în fiecare an la nivelul UE.

Candidaturile pot:

Proiectele de voluntariat le oferă tinerilor posibilitatea de a participa la activități de solidaritate care răspund nevoilor comunităților lor locale.

Voluntariatul poate avea loc în țara în care își are reședința voluntarul sau într-o altă țară (la nivel transfrontalier). Proiectele se pot concentra pe o gamă largă de domenii, cum ar fi protecția mediului, atenuarea schimbărilor climatice sau creșterea incluziunii sociale.

Programele tematice ale Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) sprijină acțiuni legate de punerea în aplicare, la nivel mondial, a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. Printre temele prioritare se numără: drepturile omului și democrația, societatea civilă, stabilitatea și pacea, precum și provocările globale, cum ar fi sănătatea, educația și formarea, femeile și copiii, munca, protecția socială, cultura, migrația și schimbările climatice.

Subscribe to Crearea de rețele și schimb de cunoștințe