Skip to main content

Culture and Creativity

iPortunus a fost creat pentru a extinde oportunitățile de mobilitate și pentru a stimula colaborările internaționale, permițându-le artiștilor și profesioniștilor din domeniul culturii să lucreze, să joace și să coproducă în mai multe țări, oferindu-le acces la diverse piețe, ajutându-i să atragă noi categorii de public sau noi abonați, consolidându-le colaborările internaționale și deschizându-le perspective de carieră.

Această oportunitate de finanțare sprijină proiecte din sectoarele culturale și creative. Pot beneficia de sprijin numeroase activități și inițiative, precum și o gamă largă de solicitanți. Sprijinul se acordă proiectelor care se bazează pe cooperarea culturală transnațională și contribuie la consolidarea creării și circulației operelor de artă și a mobilității artiștilor europeni la nivel transnațional.

(Re)prezentarea și vizibilitatea în mass-media a grupurilor vulnerabile, cum ar fi migranții și refugiații, rămân marginale pe principalele platforme europene de comunicare socială, accentul punându-se pe situația din Ucraina. Obiectivul rămâne acela de a identifica modalități de promovare a platformelor de comunicare socială favorabile incluziunii în Europa și de a ajuta aceste grupuri să își creeze propriile discursuri cu privire la locul și rolul refugiaților și al migranților în societățile și comunitățile europene.

 

Obiectivul sprijinului european pentru dezvoltarea de mini-portofolii este să stimuleze competitivitatea companiilor europene independente de producție în țările cu o capacitate audiovizuală redusă (țările cu capacitate redusă din grupele A și B) și să mărească ponderea economică a acestora pe piață.


Se va acorda sprijin companiilor europene independente de producție capabile să dezvolte un mini-portofoliu de 2-3 opere audiovizuale (ficțiune, animație, documentare creative).

Acțiunea de codezvoltare europeană sprijină cooperarea dintre companiile europene de producție în vederea dezvoltării unui proiect unic de exploatare comercială destinat difuzării în cinematografe și la televiziune sau exploatării comerciale pe platforme digitale sau într-un mediu cu mai multe platforme, la categoriile următoare: animație, documentar creativ sau ficțiune.

Se va acorda sprijin pentru dezvoltarea de lucrări și prototipuri de narațiuni interactive cu conținut original și/sau gameplay de calitate destinate producției și exploatării comerciale la nivel mondial pe calculatoare, console, dispozitive mobile, tablete, telefoane inteligente și alte tehnologii.

Sprijinul european pentru dezvoltarea portofoliilor producătorilor europeni își propune să stimuleze competitivitatea societăților europene independente de producție și să crească ponderea economică a acestora pe piață. El urmărește, de asemenea, să stimuleze creșterea capacității producătorilor din domeniul audiovizualului de a dezvolta proiecte care au potențialul de a circula în întreaga Europă și în afara acesteia, precum și să faciliteze coproducția europeană și internațională.

Obiectivul sprijinului pentru conținutul TV și online este de a spori capacitatea producătorilor din domeniul audiovizualului de a dezvolta și de a produce proiecte solide cu un potențial semnificativ de a circula în întreaga Europă și în afara acesteia, precum și de a facilita coproducțiile europene și internaționale în sectorul televiziunii și în cel online.

Programul „ACP-UE către o industrie culturală viabilă” urmărește să stimuleze potențialul sectorului cultural și creativ și contribuția acestuia la dezvoltarea socială și economică a țărilor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP). Programul vizează încurajarea spiritului antreprenorial și a inovării culturale, crearea de noi locuri de muncă și creșterea veniturilor artiștilor și ale profesioniștilor din domeniul cultural.

Clusterul 2 „Cultură, creativitate și o societate favorabilă incluziunii” își propune să îndeplinească obiectivele și prioritățile UE legate de:
• consolidarea guvernanței democratice și a participării cetățenilor;
• protejarea și promovarea patrimoniului cultural;
• răspunsul la transformările sociale, economice, tehnologice și culturale și modelarea acestora.

FARNET reunește persoanele care implementează dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), în baza Fondului european pentru afaceri maritime și pescuit (FEPAM). Din această comunitate fac parte grupuri de acțiune locală în domeniul pescuitului (GALP), autorități de management, cetățeni și experți din întreaga UE, care depun eforturi pentru dezvoltarea zonelor de coastă și de pescuit. În trecut, această inițiativă a susținut adesea proiecte din domeniul artei și meșteșugurilor, precum și proiecte legate de patrimoniul cultural.

Fondul social european Plus (FSE+) este principalul instrument de care dispune Uniunea Europeană pentru a investi în oameni.

Dotat cu un buget de aproape 99,3 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, FSE+ va continua să aducă o contribuție importantă la politicile UE în domeniul social, al ocupării forței de muncă, al educației și al competențelor, inclusiv la reformele structurale din aceste domenii.

Ca parte a politicii de coeziune a UE, FEDR vizează consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniunea Europeană, corectând dezechilibrele dintre regiuni, sprijinind redresarea economică și crearea de locuri de muncă, inovarea, competitivitatea și sustenabilitatea. Acest fond contribuie la îndeplinirea priorităților politice ale Uniunii, în special în ceea ce privește tranziția verde și tranziția digitală.

Laboratorul pentru inovare creativă (Creative Innovation Lab) va stimula actorii din toate sectoarele culturale și creative să conceapă și să testeze soluții digitale inovatoare cu un potențial impact pozitiv pe termen lung asupra mai multor sectoare culturale și creative.

Laboratorul va facilita crearea de soluții inovatoare (de exemplu, instrumente, modele și metodologii) care se pot aplica sectorului audiovizual și cel puțin unui alt sector creativ și/sau cultural. Soluțiile ar trebui să fie ușor de reprodus și să aibă capacitatea de a intra pe piață.

Subscribe to Creație artistică