Skip to main content

Culture and Creativity

Centrele de inovare digitală ajută întreprinderile să profite de oportunitățile digitale pentru a-și îmbunătăți procesele și produsele în vederea creșterii competitivității. Finanțarea UE va fi pusă la dispoziție pentru centrele care sunt deja (sau vor fi) sprijinite de statele membre (sau regiunile) din care fac parte, pentru a spori impactul finanțării publice. Programul „Europa digitală” va spori capacitatea centrelor selectate de a acoperi activități cu o valoare adăugată europeană clară, pe baza creării de rețele între centre și a promovării transferului de expertiză.

S+T+ARTS este o platformă care vizează crearea unei legături mai strânse între tehnologie și practica artistică, pentru a aborda provocările sociale, economice și de mediu cu care se confruntă Europa. Aceasta sprijină dezvoltarea unor tehnologii mai creative, mai favorabile incluziunii și mai durabile prin colaborarea dintre artiști, oameni de știință, ingineri și cercetători. Platforma se concentrează pe ideea că arta, știința și tehnologia pot beneficia de pe urma partajării perspectivelor și a deschiderii de noi căi pentru cercetare și afaceri.

Proiectul de parteneriat WORTH ajută IMM-urile din sectorul creativ să colaboreze la nivel transnațional în vederea dezvoltării de produse inovatoare bazate pe design, prin stimularea schimburilor și a parteneriatelor între creatori, designeri, producători, meșteșugari și întreprinderi tehnologice. Proiectul se bazează pe principii-cheie precum calitatea experienței, inclusiv stilul și estetica, mediile de viață sănătoase și sigure, sustenabilitatea și circularitatea, precum și accesibilitatea, incluziunea și accesibilitatea financiară.

Inițiativa „noul Bauhaus european” urmărește să dezvolte o mișcare creativă și interdisciplinară care să creeze o conexiune între Pactul verde european și viața de zi cu zi a cetățenilor UE. Inițiativa este concepută în comun prin implicarea directă a cetățenilor, a experților, a întreprinderilor și a instituțiilor și urmărește:

FAMI pune un accent deosebit pe măsurile de integrare timpurie, cu posibilitatea unei rate de cofinanțare mai mari decât cea standard pentru autoritățile locale și regionale și pentru societatea civilă. Noul program se axează în principal pe primele etape ale integrării, iar obiectivele generale sunt următoarele:

Proiectele promovează activități de mobilitate pentru:

  • Cursanți: elevi, studenți, stagiari, ucenici, tineri și adulți
  • Personal: cadre didactice, formatori, animatori de tineret și persoane care lucrează în organizații active în domeniile educației, formării și tineretului

Proiectele vizează în principal sprijinirea cursanților în dobândirea de cunoștințe, competențe și atitudini, inclusiv competențe lingvistice.

Subprogramul „Tranziția către o energie curată” din cadrul programului LIFE sprijină tranziția către o economie eficientă din punct de vedere energetic, bazată pe surse regenerabile de energie, neutră din punct de vedere climatic și rezistentă la schimbările climatice.

Subprogramul oferă finanțare pentru acțiuni de coordonare și sprijin cu o valoare adăugată ridicată la nivelul UE, care vizează eliminarea barierelor de pe piață aflate în calea tranziției socioeconomice către energia durabilă.

Programul LIFE cofinanțează proiecte în următoarele domenii:
• adaptarea urbană și amenajarea teritoriului
• reziliența infrastructurii
• gospodărirea durabilă a apelor în zonele predispuse la secetă
• gestionarea inundațiilor și a zonelor costiere
• reziliența sectoarelor agricol, forestier și turistic
• sprijin pentru regiunile ultraperiferice ale UE în pregătirea pentru fenomene meteorologice extreme, în special în zonele costiere.

Misiunile UE reprezintă un efort coordonat al Comisiei de a pune în comun resursele necesare în ceea ce privește programele de finanțare, politicile și reglementările, precum și alte activități. Un alt scop al misiunilor este de a mobiliza și de a implica activ actorii din sectorul public și privat, precum statele membre ale UE, autoritățile regionale și locale, institutele de cercetare, fermierii și administratorii de terenuri, antreprenorii și investitorii, pentru a produce un impact real și de durată.

Parte integrantă din Orizont Europa, programul privind ecosistemele europene de inovare urmărește să creeze ecosisteme de inovare mai conectate, mai favorabile incluziunii și mai eficiente și să sprijine extinderea întreprinderilor, după cum se prevede în Noua agendă europeană de inovare.

Ecosistemele de inovare:

Comunitățile de cunoaștere și inovare ale EIT sunt parteneriate care reunesc întreprinderi, centre de cercetare și universități și care vizează consolidarea cooperării dintre acestea și crearea unor medii favorabile dezvoltării inovării și proceselor de gândire creativă. Comunitățile contribuie la elaborarea de produse și servicii inovatoare, la înființarea de noi întreprinderi și la formarea unei noi generații de antreprenori. Comunitățile culturale și creative ale EIT vor oferi soluții inovatoare pentru a ajuta sectoarele și industriile să devină mai puternice și mai reziliente.

Activitățile de investiții vizează proiecte de cercetare, de inovare, demonstrative și digitale, inclusiv investiții legate de lansarea pe piață a unor noi produse și tehnologii. Ele includ, de asemenea, inovarea organizațională și de proces, inclusiv modele de afaceri noi și inovatoare în diferite domenii.

Activitățile din cadrul subprogramului „Extinderea participării și consolidarea Spațiului european de cercetare” vizează promovarea diseminării și exploatării rezultatelor cercetării prin consolidarea interacțiunii dintre educație și cercetare. Părțile interesate din sectoarele culturale și creative pot fi implicate ca parteneri în proiectele de cercetare care vizează consolidarea excelenței regionale în materie de inovare, implicând ecosisteme ale diferiților actori care pot răspândi cunoștințe și extinde participarea la procesul de cercetare și inovare.

Clusterul 5, „Climă, energie și mobilitate”, sprijină punerea în aplicare a Acordului de la Paris și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Părțile interesate din sectoarele culturale și creative se pot implica în:

Proiectele din cadrul clusterului 3 „Securitate civilă pentru societate” vor sprijini punerea în aplicare a priorităților de politică ale UE legate de securitate, inclusiv securitatea cibernetică, de reducerea riscului de dezastre și de consolidare a rezilienței. Părțile interesate din sectoarele culturale și creative se pot implica în: • proiecte de cercetare care contribuie la combaterea traficului de bunuri culturale • evaluarea riscurilor de dezastre și a vulnerabilităților cu care se confruntă siturile de patrimoniu cultural • evenimente culturale de anvergură.

Clusterul 1, „Sănătate”, își propune să creeze o societate europeană mai puternică, mai favorabilă incluziunii și mai democratică. Se axează pe dezvoltarea tehnologiilor, a sectoarelor și a lanțurilor valorice digitale emergente, care au un rol cheie.

Clusterul 2 „Cultură, creativitate și o societate favorabilă incluziunii” își propune să îndeplinească obiectivele și prioritățile UE legate de:
• consolidarea guvernanței democratice și a participării cetățenilor;
• protejarea și promovarea patrimoniului cultural;
• răspunsul la transformările sociale, economice, tehnologice și culturale și modelarea acestora.

FARNET reunește persoanele care implementează dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), în baza Fondului european pentru afaceri maritime și pescuit (FEPAM). Din această comunitate fac parte grupuri de acțiune locală în domeniul pescuitului (GALP), autorități de management, cetățeni și experți din întreaga UE, care depun eforturi pentru dezvoltarea zonelor de coastă și de pescuit. În trecut, această inițiativă a susținut adesea proiecte din domeniul artei și meșteșugurilor, precum și proiecte legate de patrimoniul cultural.

Mecanismul pentru o tranziție justă le permite regiunilor și cetățenilor să facă față efectelor asupra societății, ocupării forței de muncă, economiei și mediului ale tranziției către țintele energetice și climatice ale Uniunii pentru 2030 și către realizarea, până în 2050, a unei economii neutre din punct de vedere climatic, în temeiul Acordului de la Paris. Fondul este un instrument-cheie pentru sprijinirea teritoriilor celor mai afectate de tranziția către neutralitatea climatică, oferindu-le un sprijin adaptat.

Fondul social european Plus (FSE+) este principalul instrument de care dispune Uniunea Europeană pentru a investi în oameni.

Dotat cu un buget de aproape 99,3 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, FSE+ va continua să aducă o contribuție importantă la politicile UE în domeniul social, al ocupării forței de muncă, al educației și al competențelor, inclusiv la reformele structurale din aceste domenii.

Ca parte a politicii de coeziune a UE, FEDR vizează consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniunea Europeană, corectând dezechilibrele dintre regiuni, sprijinind redresarea economică și crearea de locuri de muncă, inovarea, competitivitatea și sustenabilitatea. Acest fond contribuie la îndeplinirea priorităților politice ale Uniunii, în special în ceea ce privește tranziția verde și tranziția digitală.

Alianțele consolidează capacitatea de inovare a Europei, prin stimularea inovării prin cooperare și flux de cunoștințe în domeniul învățământului superior, al educației și formării profesionale (atât inițiale, cât și continue), implicând mediul socioeconomic mai larg, inclusiv domeniul cercetării.

Ghidul programului este disponibil aici.

Subprogramul „Economia circulară și calitatea vieții” din cadrul programului LIFE urmărește să faciliteze tranziția către o economie durabilă, circulară, fără substanțe toxice, eficientă din punct de vedere energetic și rezistentă la schimbările climatice, precum și să protejeze, să restabilească și să amelioreze calitatea mediului.

Subprogramul implică intervenții directe sau poate sprijini integrarea acestor obiective în alte politici.

Laboratorul pentru inovare creativă (Creative Innovation Lab) va stimula actorii din toate sectoarele culturale și creative să conceapă și să testeze soluții digitale inovatoare cu un potențial impact pozitiv pe termen lung asupra mai multor sectoare culturale și creative.

Laboratorul va facilita crearea de soluții inovatoare (de exemplu, instrumente, modele și metodologii) care se pot aplica sectorului audiovizual și cel puțin unui alt sector creativ și/sau cultural. Soluțiile ar trebui să fie ușor de reprodus și să aibă capacitatea de a intra pe piață.

Subscribe to Cercetare, dezvoltare și inovare